ELIBERÁ, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate, a pune în stare de libertate; a înlătura oprimarea (națională, politică, socială); a dezrobi, a descătușa, a emancipa. ♢ Refl. Popoarele coloniale s-au eliberat. ♦ Refl. (Despre militari) A fi lăsat la vatră. ♦ Refl. (Despre atomi) A se desprinde dintr-o moleculă, rămânând în stare liberă. 2. A scoate dintr-o funcție. 3. A da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc. ♦ A preda o marfă. 4. A face liberă o încăpere, un teren etc.; a goli, a evacua. – Din lat. eliberare. Sursa: [DEX '98] Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998.

Ma simt un atom in stare libera in momentul asta. Numai ce am terminat de scris lucrarea de dizertatie si-am trimis-o profesorilor coordonatori (unul aici, in Germania, celalalt de la universitatea-mama). Nu mi-a fost usor – nimic nu e usor pana la urma – dar am ajuns la final (astept numai un feedback de la profu’ de aici). Examenul de limba germana l-am promovat – 2.3 calificativ ceea ce in limbaj romanesc suna ca “bine” – cu concluzia ca nu e o limba ce nu poate fi invatata (de mine cel putin), trebuie doar timp si persoane cu care sa exersezi si/sau care sa-i vorbeasca mereu. Pana la urma asta a fost munca ce trebuia sa o depun cu acest Erasmus.

Ce-mi ramane de facut sunt bagajele sa ma introc acasa. Doar ca notiunea de “acasa” pentru mine reprezinta tristete. Cum ar fi frumos, cand cobor din autocar pe meleaguri banatene cineva sa ma intampine cu un zambet, sa-mi spuna “bine ai venit” si “lasa-ma sa te ajut la bagaje”. “Cineva” lipseste. Nu stiu cum o sa fie, stiu doar ca ma duc acasa …

Curand ma eliberez de viata de masterand. Ce urmeaza dupa, nu stiu. E o noua rascruce de drumuri. Imediat inchei inca un capitol din viata mea, o sa mai dau o pagina. Cand o sa o citesc pe urmatoarea, o sa iti dau un rezumat.

S’auzim de bine!

Posturi relevante:

• BMW
• Lectia 2
• Un drum

P.S. – dacă vă plac maşinile şi aveţi drum prin München, nu ezitaţi să vizitaţi acest muzeu pentru 8 €. Muzeul este deschis de Marţi până Duminică între 10:00 – 18:00

Posturi relevante:

• Puţin concediu (1)
• Puţin concediu (2)
• Am avut o pauza

Unul din colegii de laborator mi-a povestit pe scurt cum stau lucrurile tara asta. Vrei sa te angajezi, aplici pentru postul respectiv, scrii un CV impodobit, atasezi diplome cat mai multe, hartii care sa ateste competenta, diplome pentru batut cuie, scrisori de recomandare din partea cat mai multor persoane (influente daca se poate). Nu te va intreba nimeni la primul interviu daca este adevarat ce ai scris acolo insa daca faci o impresie buna prima data, mergi la al doilea , al treilea … Ai sanse foarte mari de a obtine postul daca ai hartii (se trece cu vederea ca esti tont daca ai recomandare buna). A, si bineinteles ca nu te baga nimeni in seama daca nu ai hartii, oricat de bun ai fi in domeniul respectiv.

Mi s-a parut destul de ciudat lucrul asta pentru o tara care are o asa economie (credeam ca toata lumea de aici e punctuala, bine pregatita si deloc prietenoasa). Sunt convinsa ca au cativa oameni excelenti care conduc (si-o fac bine) iar restul de 90% executa (si mai bine).

Goana dupa aur s-a incheiat, traim in era in care alergam dupa hartii?

S’auzim de bine!

Posturi relevante:

• Eliberare catre necunoscut
• BMW
• Lectia 1

Socoteala de acasa nu s-a prea potrivit cu cea din targ, pentru ca scoala mea din dulcea Romania nu m-a informat asupra tuturor aspectelor ce o sa le gasesc aici, ba mai mult, dupa ce am ajuns la locul cu pricina, dupa ce a trecut o saptamana de sedere, aflu ca trebuie sa fac saptamanal raport al activitatii mele aici. Cu mentiunea ca este obligatoriu, nu se accepta nicio scuza pentru ne-trimiterea rapoartelor iar penalizarile sunt iminente. Dar scoala mea din Romania nu mi-a asigurat un acoperis de-asupra capului in acest oras, nu mi-a asigurat o conexiune la internet astfel incat sa pot trimite aceste raportari si nici nu m-a inregistrat la universitatea de aici astfel incat sa primesc un cont cu care sa ma conectez la reteaua wireless a universitatii. Insa scoala mea din Romania ma va penaliza fara doar si poate in cazul in care nu trimit saptamanal raportari via e-mail.

Am un program extrem de incarcat, alerg intre campus-facultate-program de orientare-si-cumparaturi pentru de-ale gurii. Pentru 25 de euro am ales sa fac un curs de limba germana care se desfasoara zilnic, cate 3-4ore, si presupune discutii asupra diferitelor teme. Iar pentru 30 de euro fac un curs de orientare ce intr-o alta postare o sa ti-l descriu cu lux de amanunte. Pe scurt, studentii Erasmus socializeaza, cunosc orasul in care locuiesc si imprejurimile (Bremen, Hamburg, Oldemburg), viziteaza muzee, joaca bowling si inoata, toate pe banii universitatii-mama, Fachhochschule Emden.

Partea asta a Germaniei este diferita de ce-am vazut eu pana acum. Am fost la München in tineretile mele, oras mare si frumos, iar din cate am socializat cu lumea acolo par destul de deschisi. Dupa o saptamana juma’ de sedere in nord, nu am aceeasi impresie despre cetatenii de aci, dar nu comentez mai mult pentru ca este posibil sa ma insel.

Ah, cat despre vreme, o adevarata catastrofa! Noaptea ninge, ziua ploua, iese soarele, bate vantul tare, apoi iar o ia de la capat. Nu mai stiu cu ce sa ma imbarc, cu ce sa ma incalt si mai ales cat de depresiva sa fiu. Glumesc! Nici nu ma gandesc sa am depresii (intr-o singura zi am plans cam mult, dar a trecut).

Pana una-alta, am o bicicleta inchiriata de la centrul de biciclete, pentru care am dat o garantie de 50euro. Pe aici toata lumea bicicleste, la -10grade babele biciclesc. Pe ploaie si pe vant, toata lumea da la pedale. Si e foarte bine, sportul e sport, deplasarea se face mai rapid si mult mai eco decat cu masina. Sa se ia in calcul distantele mici! Alte aspecte bune pentru omenire sunt separarea gunoiului (hartie, sticla si metal), acordarea de reduceri substantiale pentru studenti la muzee, teatre, cluburi, pe mijloacele de transport in comun si altele, si ajutorului din partea primariei locale de 100euro pentru cetatenii-studenti ai orasului.

Pana la urmatorul post si noutati din nordul Germaniei, s-auzim de bine!

Posturi relevante:

• Eliberare catre necunoscut
• BMW
• Lectia 2

În penultima zi din an am ajuns şi la malul Oceanului Atlantic. Al doilea ocean ca mărime din lume, acoperind undeva pe la 20% din suprafaţa globului.

Mai multe foto aici.

Urez tuturor celor care au vizitat definitiv.taler.ro un An Nou Fericit!
În 2009 mi-au fost alături (pe plan blogosfericesc) Andrei, Mjöllnir şi MooNy.

Posturi relevante:

• Eliberare catre necunoscut
• BMW
• Lectia 2

Barbara Colceriu are 17 ani.

Are toate atuurile unui Copil Minune. Chiar dacă are o boală care o împiedică să mai crească, natura a înzestrat-o o voce minunată şi o mare pasiune pentru cântat.

Eu cred totuşi că nu va face carieră din aşa ceva. Să vă spun şi de ce: nu cântă în România, dar mai important, nu cântă manele.

REALITATEA.NET – O româncă de 17 ani a ajuns vedetă în Germania

Posturi relevante:

• Eliberare catre necunoscut
• BMW
• Lectia 2

Patru luni am fost departe de sălbăticie, departe de gunoaiele de pe marginea drumului, gropile din asfalt, praful de pe stradă, din aer, plămâni sau de pe pantofi. Am fost scutit de o birocraţie exagerată (nici nu îmi imaginam câte poţi rezolva cu o semnătură pe o singură hârtie şi o singură taxă plătită, evident, la un singur ghişeu).

De o săptămână sunt acasă… În patru luni cât am fost plecat nu speram să se întâmple prea mult schimbări. Probabil că s-au întâmplat, însă eu le-am remarcat doar pe cele negative. În primele zile când am revenit în ţară mi-am dat seama că România nu face progrese, dimpotrivă, regresează. Trist.

Am găsit mai multe gropi în asfalt decât câte am lăsat când am plecat. În zonă se lucrează la conducte, nu ştiu ce conducte, dar de când m-am întors, am găsit două gropi imense şi pe nimeni care să lucreze la acele conducte dezgropate.

Am găsit drumuri prost semnalizate sau chiar nesemnalizate. Seara, cu maşina şi fiind din Timişoara era să nu găsesc drumul către… atenţie, Aeroportul Internaţional Traian Vuia Timişoara. Ce să mai spun de un străin… un GPS i-ar fi absolut necesar.

După primii 20 de Km pătrunşi în interiorul ţării era cât pe ce să intru din plin cu maşina într-un “lan” de oi care ocupaseră tot drumul şi care într-adevăr erau semnalizate de cioban cu o lanternă, dar eu nu am încetinit crezând că este un biciclist care vine din sens invers. Am scăpat întreg şi eu, şi oile şi ciobanul.

După alţi 5 Km parcurşi prin ţară, am evitat “la mustaţă” un tractor cu tot cu remorca lui care circula pe acelaşi sens de mers cu mine, dar care nu avea gram de lumină. Nici măcar jarul de la ţigara tractoristului nu era.

Am ajuns acasa, iar… la fel ca în fiecare seară, trebuie să dau 3-4 ture de zonă pentru a găsi cel mai apropiat loc de parcare. Să nu vă spun că în centrul Munchen-ului sunt parcări imense. Iar aceste parcări chiar dacă sunt imense, şti din timp dacă găseşti loc de parcare sau nu. Pe stradă, de departe, sunt afişaje electronice unde scrie câte locuri de parcare mai sunt libere în parcarea respectivă. Am rămas uimit nu că mai erau libere în jur de 1.700 locuri de parcare ci că au mai rămas atâtea din aproximativ 5.000.

Poliţia din România pare-se că s-a cam ascuns. De mai bine de o săptămână nu cred că am văzut mai mult de două maşini de poliţie. Nici nu cred că mai ştiu cum arată un poliţist român. În Germania mă întălneam pe seară cu cel puţin trei maşini de poliţie. Chiar dacă nu mă opreau, cel puţin ştiam că există.

Am găsit aici acea criză financiară despre care se discută tot mai mult. În Germania aproape că s-a uitat de ea.

Pe stradă, chiar pe mijlocul drumului văd oameni ce-şi cară pumni şi picioare şi nimeni… a, era să uit că poliţia s-a ascuns.

În parcuri văd doar iarbă uscata si oameni ce folosesc aceste parcuri doar pentru a mai scurta din drumul către staţia de autobus sau către casa…

La Tv reclame tot mai stupide, din nou TeleBingo sau EuroBingo sau cum dracu se mai numeşte…

În Parlament criză, campania electorală prinde din ce în ce mai mult contur… dar… de ce dracu vorbesc de politică?

Defapt cred că politicienii sunt destul de răspunzători de situaţia în care ne aflăm, dar cei mai răspunzători suntem noi, românii.

Am ajuns la concluzia că unde respect nu e, nimic nu e! Poate să fie dragoste, bani sau orice. Dacă lipseşte respectul, lipseşte totul!

Am văzut în Germania cu oamenii se respectă pe ei şi între ei. Deaceea zicem noi că Germania e Germania iar România e… groapă de gunoi?

Posturi relevante:

• Valoarea unui cent
• Ia Loganu’ neamule!
• Sunt dus de acasa

Defapt cerşetorii nu lipsesc cu desăvârşire. În centrul oraşului mai vezi câte unul cum cântă la vioară, flaut, acordeon sau eu mai ştiu ce instrument. Doar cântă. Au o pălarie înaintea lor unde tu dacă vrei laşi câţiva bănuţi, dacă nu, nu.

O singură dată a venit unul să-mi ceară bani. S-a întâmplat anul trecut când eram pentru prima dată în Germania. Colegii mi-au spus că prin gări mai sunt poliţişti civili, zici că sunt boschetari, dar îţi bagă legitimaţia în ochi iar apoi te iau la puricat. Acte, bani dacă ai mulţi la tine, de unde îi ai şi de ce umblii cu atâţia la tine, te dezbracă, te descalţă, îţi fac test şi te caută de droguri. Câţiva din colegii mei ziceau că au avut parte de astfel astfel de controale.

Anul trecut, într-o gară vine la mine unul îmbrăcat destul de jerpelit. Îmi zice ceva în germană. Cum nu am înţeles ce mi-a zis, deja mă gândeam cum mă dezbracă ăsta… Îi spun în engleză că germană nu vorbesc. El îmi răspunde “Do you have some little money for me?”. Îi zic că nu am, şi mă duc mai departe.

Acesta a fost al doilea cerşetor bilingv întâlnit în viaţa mea pentru că pe primul l-am întâlnit în minunata Românie. Mai precis într-o piaţă din Carei. S-a lipit de mine un puştan de care credeam că nu mai scap. Prima dată mi-a cerut în ungureşte. Nu l-am băgat în seamă. Apoi în româneşte să-i dau 5 mii. Iar nu l-am băgat în seamă. Îmi ce în ungureşte, apoi în româneşte să îi dau un măr. Iar în ungureşte, din nou în româneşte. M-am răstit la el apoi a început să ceară dor în româneşte când un măr, când 5 mii. Aşa l-am cărat după mine toată piaţa cât şi jumătate din drumul către casă. M-am scăpat de el când l-am luat de gât şi i-am zis că îi dau 5 mii dar îl bat de 50.

Da, diferenţă între cerşetorii noştrii şi ai lor.

Bacşişul. În Germania nu se prea cunoaşte noţiunea de bacşiş.

Tot anul trecut m-am învăţat să-mi iau tot restul primit la casă.

Venise Arabela în vizită la mine. Am plecat la cumpărături pentru că voiam să trimit cu ea nişte dulciuri nepoţilor.

Am umplut coşul, am ajuns la casă să plătesc. Trebuia să primesc înapoi 1 cent. Cine mai stă după 1 cent?

A început să strige vânzătoarea după mine să-l iau că poate e centul norocos.

În România dacă nu îmi dă o gumă sau bomboană în loc de rest, îmi zice pur şi simplu că nu are să-mi dea înapoi 10 bani. Să nu mai povestesc de taxi unde dacă aştept 2 lei se uită ăla urât la mine. După ce mă dau jos din maşina lui mă mai şi înjură.

În Germania bacşiş se lasă doar la restaurant. Nu există o regulă şi nici nu este obligatoriu, dar în general se lasă chelnerului între 5 şi 10 % din valoarea notei de plată.

Cam aşa stă treaba cu banii mărunţi în Germania.

Până la urmă ce să fac cu muntele ăsta de cenţi?

Posturi relevante:

• Acasă.
• Ia Loganu’ neamule!
• Sunt dus de acasa

Continui minicategoria Visând la un concediu Puţin concediu şi mă laud cu câteva poze facute malul lacului Starnberg.

Era o perioadă când aveam o zi liberă / săptămână aşa că îmi căram cu mine aparatul foto, mă urcam în tren şi ziceam “astăzi merg încolo”. Aşa am ajuns la lacul Starnberg. Despre acest lac… ce să vă spun… Este unul din cele mai mari lacuri ale Germaniei, situat în sudul acestei ţări, la poalele Alpilor. Priveliştea este minunată, eu din păcate nu am ajuns în celaltă parte a lacului, adică acolo unde valurile se bat de pietrele de munte căzute din Alpi. Când am vizitat eu malurile lacului era o vreme ploioasă, temperatura destul de scăzută. Spun asta că, atunci când este vreme bună se organizează competiţii sportive gen înot sau iahting.

Deci foarte mult nu am zăbovit pe malurile acestui lac. M-am plimbat puţin prin Starnberg şi Tutzing iar ce am tras în obiectiv puteţi vedea aici.

Al doilea lucru pe care îl regret că nu l-am vizitat la acest lac, pe lângă poalele Alpilor, este Insula Trandafirilor. Este o insula de o suprafaţă de 2,5 hectare pe care anul acesta au avut loc o serie de concerte clasice “Perle ale clasicilor”.

Ce să vă mai spun despre acest lac… în el s-a înecat Ludovic al II-lea al Bavariei despre care se zice că era nebun şi homosexual.

A, dacă tot a venit vorba despre orientare sexuală, în Starnberg (localitatea, nu lacul) are loc anual Seara Femeilor. La aceasta petrecere au acces doar persoanele de sex feminin şi cu vârsta de peste 30 ani.

Ce m-aş fi degizat în femeie în acea seară doar pentru a intra la acea petrecere…

Posturi relevante:

• Puţin concediu (1)
• BMW
• Eliberare catre necunoscut

O zi obişnuită la munca mea de barman printre italieni, nemţi, sârbi şi manelişti.

Căldură afară, multe băuturi de făcut… Prind un moment de linişte şi fug în spatele restaurantului la o gură de aer.

Când ies, văd un bătrân destul de îngrijit dar slab slab şi palid stând cu fundul pe bordură şi înfulecând dintr-o pâine.

În momentul ăla mi s-a ridicat părul pe mine, m-au luat toate frigurile şi mai că mi-au dat lacrimile. Uitându-mă la el mi se rupea sufletul, mi-am adus aminte de un unchi care… nu mult îi lipsea să ajungă tot aşa.

Mă duc la colegul meu, îl cert şi îl pun să îi dea şi o bucată de salam, ceva…

-Da’ nu vrea! A venit pe aici prin spate şi mi-a cerut o bucată de pâine. Îmi zice el.

Îl întrebăm cum se simte şi dacă mai are nevoie de ceva, dar omul nu mai avea putere să vorbească.

Şi ne mirăm noi cum şi în Germania ajung bătrânii pe stradă…

Între timp ies afară şi alte naţii de colegi să ne cheme că avem de lucru.

Băi câinilor, voi nu aveţi pic de suflet, nu-l vedeţi cum arată, cum să îl lăsăm singur în starea asta?

Ar fi vrut şi bătrânul să plece, dar nu a fost înstare să se ridice. Aşa că l-am ridicat noi şi l-am pus mai la umbră.

În fine… cheamă cineva ambulanţa care, deşi nu era urgenţă nu i-a trebuit mai mult de 2 minute să ajungă.

Dar să vezi cum bătrânul nu vrea să meargă la spital. Îi fac cei de pe ambulanţă nişte analize pe loc şi constată că e doar ameţit, nu este nevoie să meargă cu ei. Aşa că îi cheamă un taxi şi îl trimit acasă.

După cam o oră… Vine bătrânul înapoi. De data asta însoţit de o femeie care cel mai probabil era fiică-sa.

Şi-o fi revenit bătrânul şi s-a întors să ne mulţumească, îmi zic în gând.

Dar nu a fost aşa. El defapt a venit să-şi caute portofelul care l-a pierdut acum trei zile la noi pe terasă.

sursa foto: aici.

Posturi relevante:

• Eliberare catre necunoscut
• BMW
• Lectia 2